Welcome to Holland!

Actualizată în: 23 oct. 2020

Mă pregătisem pentru a fi mamă cu expectanțe care nu aveau multe în comun cu realitatea. E ca atunci când te pregătești să pleci în vacanță în Italia și la aterizare, stewardesa îți spune cu un ton jovial: ”Bine ai venit în Olanda!”. Nu e nici mai bine nici mai rău, ci altfel decât ceea ce așteptai. Dar tu, cu harta Italiei într-o mână, cu lista de obiective pe care dorești să le vizitezi în minte, ești complet nepregătită pentru așa o schimbare de paradigmă și te simți copleșită.

Cam așa am intrat eu în rolul de mama. Cam așa a intrat și depresia postpartum în viața mea și m-a dus, pe rând, în cele mai întunecate locuri din mine, în cele mai lipsite de și sens. Mi se părea nedrept că mi se întâmplă, dintr-o dublă perspectivă: psihoterapeutul care avea ceva de demonstrat și mama care avea o, atât de mult de demonstrat!

Și pentru că la locul de joacă mamele părea că intră în rol cu atâta naturalețe, mi-am spus că cea mai bună strategie să mă simt „destul” este să mimez „competența”.

Mi-am petrecut nopțile de insomnie citind bloguri și cărți de parenting, mărind și mai mult decalajul dintre cum „trebuia” să mă simt și cum mă simțeam de fapt. Am tras de fiecare resursă fizică pe care o mai aveam la dispoziție împingând căruciorul, am mâncat compulsiv căutând activități de tip Montessori, am primit fiecare plâns al fiului meu copleșită de anxietate, am rămas cu zgomotul pompei de muls profund imprimat în suflet, ca un simbol al eșecului desăvârșit.

Așa am „funcționat” timp de 11 luni, până când într-o noapte de nesomn, după un lung șir consecutiv de astfel de nopți, am deschis fereastra camerei și mi-am spus că peste doar câteva secunde voi înceta să mai fiu o povară pentru toți. Faptul că pentru prima dată în 11 luni de îndoieli am avut o convingere, m-a făcut să-mi pun convingerea la îndoială și asta mi-a salvat viața. A doua zi, în timpul consultului, un psihiatru scria o rețetă pentru mine.

Patru ani mai târziu, viața în Olanda nu e all fun and games. E un proces. Copiii cresc frumos, tu reîncepi să te bucuri, chiar să râzi gălăgios. Înveți că depresia nu-ți spune adevărul despre tine și că plânsul într-un cabinet de psihoterapie poate fi cea mai plăcută durere. Înveți de asemenea că vulnerabilitatea de a mai coborî acolo, poate ridica alte mame, mult mai multexdecât scrie în statistici.

Și relațiile sunt altfel în Olanda, nu mai bune, nu mai rele, ci altfel, pentru că atunci când o parte a sistemului se schimbă, tot sistemul se transformă.

În Olanda „community is KEY”. Să taci și să plângi lângă o mamă care poate să te conțină este cea mai mare revelație a unui psihoterapeut.


Dacă abia ai ajuns in Olanda, reach out! We have some maps in progress!



39 afișări0 comentarii